Salutări,
Numele meu de scenă și de luptă este Criticel. De ce? Pentru că un critic adevărat, în mintea mea, nu e un monstru sacru pe un piedestal, ci mai degrabă un șoricel iscoditor și ager care se furișează prin galerii, muzee, săli de concert, rozând fără milă la pretențiile false și la prostia împachetată frumos, iar când găsește ceva bun, se urcă pe boxă și țipă să audă toată lumea. Asta vreau să fac aici.
Cine sunt? un tip nu foarte agreabil, am tras clape, lovit tobe și scos sunete dubioase din vreun instrument găsit prin piață încă de pe vremea când majoritatea voastră învăța teorema lui Pitagora. Muzica, mai ales jazzul, acel univers vast unde libertatea și rigorile tehnice dansează un tango tensionat, mi-a sculptat creierul și așteptările. Acum am luat o întorsătură. De ce? Pentru că am realizat că cel mai interesant instrument pe care pot să-l stăpânesc acum este datul cu părerea. Și pentru că Timișoara asta, plină de potențial și, uneori, de autosatisfacție mediocră, are nevoie de mai multe voci care să taie prin abundența culturală, nu doar să o mângâie.
Ce vă așteaptă pe acest blog?
Un fel de critică culturală cu coloană vertebrală și o doză sănătoasă de aroganță. Nu vă așteptați la recenzii politicoase și echilibrate pentru că „fiecare cu gustul lui”. Am gusturi foarte bine definite mai ales în jazz. Am opinii. Uneori fixe. Da, sunt acel tip insuportabil care îți explică de ce Coltrane e zeu și smooth jazzul e o invenție nereușită. Voi spune clar ce cred despre un film, o expoziție, un eveniment local, un concert sau o piesă de teatru. Cu argumente? Probabil. Cu ironie? Sigur.
Sarcasmul ca armă
Sunt o fire glumeață, nu genul care zice bancuri, ci genul care vede absurdul în orice manifestare culturală. Sper să vă fac și pe voi să râdeți ,adesea de situație, uneori cu mine, poate uneori de mine.
Pasiunea mea e muzica (ghiciți ce gen?) Ambiția mea, un nume în peisajul local. Nu o să mă ascund. Vreau să îl fac pe Criticel să devină un personaj recunoscut și validat în sfera culturală timișoreană. Nu pentru laude goale, ci pentru că vreau ca vocea mea să conteze, să influențeze, să provoace discuții reale despre ce înseamnă calitatea, autenticitatea în cultura noastră locală. Vreau să fiu luat în serios, chiar dacă uneori mă exprim cu o glumă tăioasă.
Deci, pentru cine e blogul ăsta? Pentru cei care nu se mulțumesc cu superficialul. Pentru cei ce cred că arta și cultura merită discutată cu pasiune și rigoare, nu doar consumată pasiv. Pentru cei care apreciază o perspectivă directă și un pic provocatoare. Pentru cei interesați de pulsul cultural timișorean, de la underground la instituțiile consacrate. Pentru cei care nu se supără ușor și știu să aprecieze un argument înfășurat în sarcasm.
Să înceapă jazzul!
Criticel
VoxCritic 